DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de anonim
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIRÉCT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care duce la țintă fără cotituri sau ocoluri; drept. Linie ~tă. 2) fig. Care se exprimă sau spune adevărul deschis, fără ascunzișuri. 3) Care asigură o legătură nemijlocită. Comunicație ~tă. 4) Care se face sau are loc fără trepte intermediare. Vot ~. Adresare ~tă. 5): Complement ~ parte secundară a propoziției, care determină un verb tranzitiv și indică obiectul asupra căruia trece acțiunea. 6): Vorbire ~tă reproducere întocmai a formei și a conținutului vorbirii cuiva. /<fr. direct, lat. directus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIRÉCT2 adv. 1) Fără înconjur; de-a dreptul. 2) În mod nemijlocit. ◊ A fi ~ răspunzător a răspunde personal de anumite fapte. /<fr. direct, lat. directus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIRÉCT, -Ă adj. 1. Care duce la țintă, drept, fără ocoluri. 2. Imediat, nemijlocit, lipsit de intermediar. 3. (Despre complemente) Care este legat nemijlocit de verb, indicând asupra cui trece acțiunea verbului respectiv. ♦ (Despre construcții lexicale) În care cuvintele sunt așezate în ordinea lor normală sau logică. ♦ (Despre stil) Care relatează cuvintele așa cum au fost spuse. ◊ Întrebare directă = întrebare care se realizează printr-o propoziție principală sau independentă. // adv. Fără înconjur, de-a dreptul, drept. [Cf. lat. directus, fr. direct].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIRÉCT, -Ă I. adj. 1. care duce de-a dreptul la țintă, drept, fără ocoluri. ♦ în linie ~ă = din tată în fiu. 2. imediat, nemijlocit, fără intermediar. ♦ vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvânt de declarație; complement ~ = complement care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acțiunea unui verb tranzitiv; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă. II. adj., adv. (care are loc) fără ascunzișuri, fățiș, drept. III. adv. 1. fără înconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre mărimi variabile) ~ proporționale = care depind una de alta, astfel încât creșterea (sau descreșterea) uneia de un număr de ori provoacă creșterea (respectiv descreșterea) celeilalte de același număr de ori. IV. s. n. (radio, tv.) în ~ = transmis pe viu, în momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitură aplicată prin întinderea mâinii înainte. (< fr. direct, lat. directus)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIRÉCT adj., adv. 1. adj. drept, neocolit. (Un drum ~ îl duce în sat.) 2. adv. ață, drept, neocolit, sfoară, (pop.) oblu. (Merge ~ la el acasă.) 3. adj. nemijlocit, (rar) nemediat. (Comunicație, legătură ~.) 4. adv. v. pieptiș. 5. adv., adj. v. personal. 6. adj. v. fățiș. 7. adv. v. fățiș. 8. adj. v. nemijlocit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Direct ≠ indirect, mijlocit, ocolit, șerpuit, sinuos, mediat
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
diréct (diréctă), adj. – Drept, fără ocol. Lat. directus (sec. XIX). – Der. direcți(un)e, s. f., din fr. direction; director, s. m., din fr. directeur; directoare, s. f.; directorat, s. n. (regim al unuia sau mai multor directori); directorial, adj.; indirect, adj.; directoriu, s. n.; dirija, vb. din fr. diriger; dirigent, adj.; diriginte, s. m. (profesor însărcinat cu supravegherea unei clase); dirijabil, s. n.; dirijor, s. m.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
diréct adj. m., pl. dirécți; f. sg. diréctă, pl. dirécte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* direct, -ă adj. (lat. directus. V. drept). Drept, fără ocolurĭ saŭ cu puține ocolurĭ: canalu Suezuluĭ e calea cea maĭ directă din Eŭropa în extremu Orient. Imediat: raport, contact direct. Din tată în fiŭ: acest om descinde în linie directă din cutare. Gram. Complement direct, cuvînt (subst., pron. subjunctiv, infinitiv) pe care cade direct acțiunea predicatuluĭ: Traĭan ĭi învinge pe Dacĭ, apa se scurge, vreaŭ să plec, pot pleca. Propozițiune completivă directă, aceĭa care, în frază, împlinește rolu de complement direct: ceĭ vechĭ nu știaŭ că pămîntu se învîrtește (nu știaŭ învîrtirea saŭ de învîrtirea pămîntuluĭ). Modu direct, indicativu. Stil direct, așa cum vorbește omu singur, nu cum povestește altu c’a vorbit: du-te acolo față de mĭ-a spus să mă duc acolo. Contribuțiune directă, V. contribuțiune. Adv. În mod direct, de-a dreptu: trenu pleacă direct la Galațĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIRÉCTĂ ~e f. (în box) Lovitură aplicată adversarului prin întinderea mâinii drept înainte. /<fr. direct, lat. directus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIRÉCTĂ s.f. Lovitură la box aplicată prin întinderea mâinii înainte. [Cf. fr. direct].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRIZĂ DE ATERIZARE/DIRECTĂ, fază a operației de aterizare în care aeronava se află centrată pe direcția de aterizare, fiind pregătită pentru contactul cu solul.
Sursa: GTA
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a lovi la directă expr. (intl.) a lovi (pe cineva) în față.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a servi la directă expr. a lovi (pe cineva) în față.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink