DIRECȚIONÁRE, direcționări, s. f. Acțiunea de a direcționa. [Pr.: -ți-o-] – V. direcționa.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
direcționáre s. f., g.-d. art. direcționării; pl. direcționări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIRECȚIONÁ, direcționéz, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DIRECȚIONÁ ~éz tranz. 1) (obiecte) A face să ia o anumită direcție. 2) fig. (persoane, colective) A face să găsească soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare); a orienta. /<fr. directioner
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIRECȚIONÁ vb. I. tr. A imprima o anumită direcție; a orienta. [Pron. -ți-o-. / < direcție + -ona].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIRECȚIONÁ vb. tr. a imprima o anumită direcție; a orienta într-un anumit sens. (< fr. directionner)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIRECȚIONÁ vb. v. dirija.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
direcționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. direcționéz, 3 sg. și pl. direcționeáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
direcționáre s.f. Stabilirea unei direcții, a unei orientări ◊ „În direcționarea repertoriului.” R.l. 5 X 67 p. 2 (din direcționa)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
direcționá vb. I 1974 A orienta v. colá (din direcție + -ona; cf. fr. directionner; DN3, DEX-S)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink