DINÁMICĂ f. 1) Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor în raport cu forțele ce o condiționează. 2) Proces de evoluție a unui fenomen; schimbare continuă. ~a relațiilor sociale. 3) biol.: ~a populației totalitate a schimbărilor cantitative suferite de o populație de plante sau de animale. /<fr. dinamique
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DINÁMICĂ s.f. 1. Ramură a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor și forțele care acționează asupra lor. 2. Procesul de dezvoltare a unor fenomene sub acțiunea anumitor factori; mișcare, schimbare. 3. Ansamblul nuanțelor utilizate în muzică, tot ce se referă la intensitatea (forța) emiterii sunetelor. [< fr. dynamique, cf. gr. dynamis – forță].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dinámică s. f., g.-d. art. dinámicii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ◊ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv care exprimă o acțiune ce se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energie. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor ținând seama de masele lor și de forțele care se exercită asupra lor. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ◊ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DINÁMIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de dinamică; propriu dinamicii. Electricitate ~că. Procedeu ~. 2) Care vădește mișcare continuă; cu proprietatea de a se mișca permanent. Alternanță ~că. 3) (despre persoane) Care manifestă multă forță vitală; cu spirit de acțiune pronunțat; activ. /<fr. dynamique
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DINÁMIC, -Ă adj. 1. De mișcare și de forță, referitor la mișcare și la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune; activ. ♦ (Fig.) Energic, întreprinzător. [Cf. fr. dynamique, it. dinamico].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DINÁMIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mișcare, la forță. 2. plin de mișcare, de forță; activ. ◊ (fig.; despre oameni) energic, întreprinzător. II. s. f. 1. parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor și forțele care acționează asupra lor. 2. proces de dezvoltare a unor fenomene sub acțiunea anumitor factori; mișcare, schimbare. ♦ ă populației = totalitatea schimbărilor cantitative suferite de o populație. 3. totalitatea noțiunilor legate de intensitatea sonorității muzicale. ◊ disciplină care studiază aceste noțiuni. 4. (tehn.) raport între valorile maxime și cele minime ale unui semnal. (< fr. dynamique)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DINÁMIC adj. 1. activ. (Un temperament ~.) 2. v. energic.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Dinamic ≠ static, fix, stabil, imobil
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dinámic adj. m., pl. dinámici; f. sg. dinámică, pl. dinámice
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* dinámic, -ă adj. (vgr. dynamikós, puternic, s. dýnamis, putere). Relativ la forță: unitate dinamică. S.f. Acea parte a mecaniciĭ care calculează mișcările și puterile ca fenomene ale naturiĭ materiale. V. cinematică.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dinamică (‹ gr. δύναμισ [dynamis], „putere”) 1. Nuanțarea intensității (2) sonore. Practic, orice execuție muzicală are o d., spontană sau conștientă, constantă sau schimbătoare; schimbările d. pot fi treptate sau subite. O schimbare d. subită se produce ori de câte ori o sursă sonoră de o intensitate relativ puternică alternează cu una mai slabă (de ex. responsorium-versus*, tutti*solo*). Primele indicații dinamice (G. Gabrieli, Sonata pian e forte, 1597) conturează o asemenea d. „de terasă”, pe alocuri însă fără să se schimbe, concomitent cu schimbarea d., pianissimo*, apare în cadrul d. de terasă, caracteristică pentru întregul baroc*, drept ecou* în cadrul secțiunilor piano*, contrastante la rândul lor cu secțiunile forte*. În cursul sec. 18 apar indicațiile dinamice mai diferențiate ca meno piano, poco piano, mezzoforte*, quasi forte etc. precum și indicațiile referitoare la o singură notă* (ex. sforzando*) exploatându-se din ce în ce mai larg și schimbările dinamice treptate (notoriul „crescendo* mannheimez*”). Procesul de diferențiere a d. culminează în romantismul* târziu (gama nuanțelor dinamice folosite de Ceaikovski se extinde de la fffff la ppppp!) și în creația unor compozitori ai sec. 20, printre care se numără și Enescu. Tratarea intensității drept unul dintre parametrii* principali ai muzicii ca și serializarea (v. serialism) acesteia (O. Messiaen, P. Boulez, K. Stockhausen) constituie aportul cel mai substanțial al muzicii contemporane la istoria d. (1). Termenul a fost adoptat, probabil, de H.G. Nägel (1810). D. a fost întemeiată de H. Riemann (Musikalische Dynamik und Agogik, 1884), care trata d. în strânsă corelație cu agogica*.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dinamice, indicații și semne ~, Forte* și derivatele sale (f, ff, fff, ffff, fffff) indică nuanțe (relativ) tari; piano* și derivatele sale (p, pp, ppp) nuanțe slabe; mezza voce*, mezzoforte* (mf), mezzopiano (mp), poco forte, poco piano nuanțe medii, intermediare, più forte și più piano nuanțe raportate la nuanța precedentă; crescendo* (cresc., ‹) întărirea treptată iar de(s)crescendo* sau diminuendo* (dim., ›) slăbirea treptată a intensității*. (Sin.: semne de nuanță). D. care se referă la o singură notă ca fortepiano* (fp), forzato*, sforzato sau sforzando* (fz, sf, sfz), forzatissimo (ffz), mezzofortepiano (mfp) sunt în același timp și indicații de articulare*; rinforzando* (rf, rfz, rinf.), care indică un crescendo* energic și rapid, pe o singură notă sau pe un fragment muzical scurt, uneori apare și ca sin. cu sforzato, iar calando*, deficiendo, morendo* și smorzando* sunt indicații comune dinamicii și agogii*. Există și numeroase indicații de tehnică instr. cu univoce implicații dinamice: organo pleno*, sotto voce* con surdino, una corda* tutte le corde etc.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink