DIMINUÁRE, diminuări, s. f. Acțiunea de a diminua și rezultatul ei; micșorare, scădere. [Pr.: -nu-a-] – V. diminua.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIMINUÁRE s.f. Acțiunea de a (se) diminua și rezultatul ei; scădere; coborâre; încetinire. [< diminua].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIMINUÁRE s. 1. v. reducere. 2. micșorare, reducere, ușurare. (~ încărcăturii unei nave.) 3. v. atenuare. 4. v. scădere.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Diminuare ≠ amplificare, sporire
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
diminuáre s. f. (sil. -nu-a-), g.-d. art. diminuării (sil. -nu-ă-); pl. diminuări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIMINUÁ, diminuéz, vb. I. Tranz. și refl.. A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micșora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DIMINUÁ ~éz tranz. A face să se diminueze; a micșora; a reduce; a împuțina; a scădea; a descrește. [Sil. -nu-a] /<fr. diminuer, lat. diminuere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DIMINUÁ se ~eáză intranz. A deveni mai mic la număr, dimensiune sau intensitate; a se micșora; a se împuțina; a scădea; a se reduce; a descrește. [Sil. -nu-a] /<fr. diminuer, lat. diminuere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIMINUÁ vb. I. tr., refl. A (se) micșora, a descrește, a scădea. [Pron. -nu-a, p.i. -uez, 3,6 -uează, ger. -uând. / cf. lat. diminuere, fr. diminuer].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIMINUÁ vb. tr., refl. a (se) micșora, a scădea, a (se) atenua. (< fr. diminuer, lat. diminuere)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DIMINUÁ vb. 1. v. reduce. 2. a (se) micșora, a (se) reduce, a (se) ușura. (S-a ~ încărcătura unei corăbii.) 3. v. atenua. 4. v. scădea.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A diminua ≠ a amplifica, a augmenta, a mări
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A se diminua ≠ a se intensifica, a exagera, a (se) majora, a (se) mări
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
diminuá vb. (sil. -nu-a), ind. prez. 1 sg. diminuéz; 3 sg. și pl. diminueáză; conj. prez. 3 sg. și pl. diminuéze (sil. -nu-e-); ger. diminuând (sil. -nu-ând)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* diminuéz v. tr. (fr. diminuer, d. lat. di-minúere, -minútum. V. minus, minut, minor, mărunt). Micșorez. V. intr. Scad, descresc. V. măresc, augmentez, sporesc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
diminuare 1. În notație*, în general, reducerea proporțională a valorii* notelor unei teme sau motiv. 2. Ca procedeu polif., o versiune a temei* în valori mai mici decât acelea ale originalului. 3. În muzica proporțională [v. notație (III)], d. înseamnă de obicei reducerea la jumătate a valorii notelor și este indicată printr-o bară verticală care traversează semnul de măsură. V. alla breve: ¢. 4. Ca procedeu de ornamentare* (v. și ornamente): divizarea liberă a unei note* (valori); în sec. 17 și 18, astfel de d., numite și fredono, nu sunt scrise ci lăsate, la voia interpretului, și pot fi făcute, de pildă, la repriza* unei piese lente sau la al doilea cuplet (1, 2) al unei arii (1.). Ant.: augmentare*.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink