DILÚVIU, diluvii, s. n. 1. Potopul amintit în Biblie; p. gener. potop. 2. (Geol.) Pleistocen. – Din fr., lat. diluvium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DILÚVIU ~i n. 1) Inundație de mari proporții, care îneacă totul; potop biblic. 2) Perioadă glaciară din istoria omenirii; pleistocen. [Sil. -lu-viu] /<fr. lat. diluvium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DILÚVIU s.n. 1. (Rel.) Revărsare catastrofală de ape despre care se pomenește în Biblie; potopul biblic. 2. Revărsare de ape, cu furtună și ploi torențiale; potop. 3. (Geol.) Pleistocen. [Pron. -viu. / < lat. diluvium, it. diluvio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DILÚVIU s. f.. 1. potopul biblic; (p. ext.) revărsare de ape, cu furtună și ploi torențiale; potop. 2. pleistocen. (< fr., lat. diluvium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DILÚVIU s. v. glaciar, pleistocen, potop.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dilúviu (potop) s. n. [-viu pron. -viu], art. dilúviul; pl. dilúvii, art. dilúviile (sil. -vi-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dilúviŭ n. (lat. diluvium. V. aluviune). Potop, ploaĭe mare care, după biblie, a inundat tot pămîntu ca să-ĭ pedepsească pe oamenĭ, nescăpînd de cît Noe și familia luĭ. Mare inundațiune, ploaĭe torențială. Fig. Mare cantitate: diluviŭ de nenorocirĭ. A începe de la diluviŭ, a lua un lucru (o narațiune) foarte de departe.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink