DILÉMĂ, dileme, s. f. Raționament care pune două alternative dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. ♦ Încurcătură în care se află cineva când este obligat să aleagă între două alternative cu perspective (aproximativ) egale. – Din fr. dilemme, lat. dilemma.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DILÉMĂ ~e f. 1) log. Judecată care conține două soluții contrare sau contradictorii ale uneia și aceleiași probleme, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la același rezultat. 2) Situație în care se află cineva când trebuie să aleagă între două posibilități cu perspective (aproape) identice; alternativă. /<fr. dilemme, lat. dilemma
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DILÉMĂ s.f. Raționament cu două premise contradictorii și contradicționale, care duc la aceeași concluzie. ♦ (Curent) Situație cu două ieșiri, ambele defavorabile; încurcătură; alternativă. [Cf. fr. dilemme, it., lat., gr. dilemma < gr. dis – doi, lemma – argument].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DILÉMĂ s. f. raționament silogistic care pune două alternative contradictorii, dintre care trebuie aleasă una, deși amândouă duc la același rezultat. ◊ situație cu două ieșiri, ambele defavorabile; încurcătură; alternativă. (< fr. dilemme, lat., gr. dilemma)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

dilémă s. f., g.-d. art. dilémei; pl. diléme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dilémă f., pl. e (vgr. dílemma, d. dis, de doŭă orĭ, și lambáno, ĭaŭ. V. lemă). Argument, situațiune cu doŭă propozițiunĭ contrariĭ, dar cu rezultat egal. De ex.: cînd se aprinde corabia, morĭ și dacă staĭ într’însa, și dacă sarĭ sarĭ în apă saŭ săracu e nefericit că n’are banĭ, ĭar bogatu avîndu-ĭ, abuzează de traĭ bun și tot nefericit e.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink