DIHOTOMÍE, dihotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în două părți egale etc. [Var.: dicotomíe s. f.] – Din fr. dichotomie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

DIHOTOMÍE ~i f. 1) Diviziune în două părți a unei noțiuni. 2) bot. Mod de ramificare bifurcată a unor tulpini. [Art. dihotomia; G.-D. dihotomiei; Sil. -mi-e] /<fr. dichotomie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIHOTOMÍE s.f. 1. Diviziune în două părți, grupe sau specii; bifurcare. 2. (Log.) Împărțire a unei noțiuni în alte două noțiuni, care epuizează întreaga sferă a noțiunii împărțite. [Gen. -iei, var. dicotomie s.f. / < fr. dichotomie].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIHOTOMÍE s. f. 1. diviziune în două părți, grupe sau specii. 2. (log.) împărțire a unei noțiuni în alte două noțiuni. 3. ramificare a unui organ axial (rădăcină, tulpină, ramuri) prin bifurcare. (< fr. dichotomie, gr. dikhotomia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

dihotomíe s. f., art. dihotomía, g.-d. dihotomíi, art. dihotomíei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dico- și dihotomíe f. (vgr. dihotomia). Bot. Despărțirea ramurilor în doŭă. Astr. Faza luneĭ în primu saŭ ultimu pătrar, adică cînd se vede numaĭ pe jumătate.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

* dihotóm -íe V. dicotom, -mie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink