DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere, îndepărtare de la subiectul tratat; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DIGRESIÚNE ~i f. Abatere de la subiectul tratat (în cursul unei expuneri orale sau scrise), menită să învioreze și să varieze expunerea; divagație. [Art. digresiunea; G.-D. digresiunii; Sil. -si-u-] /<fr. digression, lat. digressio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIGRESIÚNE s.f. 1. Abatere de la un subiect principal; parte străină de subiectul tratat. 2. (Astr.) Alongație aparentă a unei planete în raport cu Soarele. [Pron. -si-u-, var. digresie s.f. / cf. fr. digression, lat. digressio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIGRESIÚNE s. f. 1. abatere de la subiectul tratat pentru a lămuri o chestiune secundară sau pentru ca expunerea să fie mai variată; divagație, excurs. 2. elongație aparentă a unei planete în raport cu Soarele. (< fr. digresion, lat. digressio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DIGRESIÚNE s. divagare, divagație, (livr.) excurs, (fig.) ocol, paranteză. (A făcut o lungă ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

digresiúne s. f. (sil. -gre-si-u-), g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* digresiúne f. (lat. digréssio, -ónis. V. agresiune). Abatere din vorbă, ĭeșiredin subĭectu despre care vorbeștĭ. – Și -ésie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink