DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A DIFRACTÁ ~éz tranz. (raze de lumină, fascicule de radiație, unde acustice) A face să se difracte. /<fr. diffracter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DIFRACTÁ pers. 3 se difráctă intranz. (despre raze de lumină, fascicule de radiație, unde sonore) A suferi o difracție. /<fr. diffracter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DIFRACTÁ vb. I. tr., refl. A (se) produce un fenomen de difracție. [P.i. 3 -tă. / < fr. diffracter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DIFRACTÁ vb. refl., tr. a (se) produce un fenomen de difracție. (< fr. diffracter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

difractá vb. (sil. -frac-), ind. prez. 3 sg. difráctă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink