DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultătorul să le poată scrie întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina stringent la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A DICTÁ ~éz tranz. 1) (fraze, texte) A pronunța rar și deslușit pentru a fi scris. 2) A impune printr-un dictat. 3) fig. A îndemna la o acțiune. /<fr. dicter, lat. dictare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DICTÁ vb. I. tr. 1. A pronunța o frază, un text etc., pentru a fi scris de cineva. 2. A impune cu forța; a ordona. ♦ (Fig.) A îndemna la o acțiune. [Cf. lat. dictare, fr. dicter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DICTÁ vb. tr. 1. a pronunța rar, deslușit, o frază, un text etc. pentru a fi scris de cineva. 2. a impune cu forța; a ordona. ◊ (fig.) a îndemna la o acțiune. (< fr. dicter, lat. dictare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DICTÁ vb. v. impune.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dictá vb., ind. prez. 1 sg. dictéz, 3 sg. și pl. dicteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dictéz v. tr. (lat. dictare, d. dictum, dicére, a zice). Pronunț cuvinte pe care altu le scrie pe rînd. Fig. Inspir, îndemn: periculu ĭ-a dictat să fugă. Impun, comand: Bonaparte a dictat Austriiĭ pacea de la Pressburg (1805).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink