DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei, un viciu; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Dez- + [în]văța.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEZVĂȚÁ dezvăț tranz. A face să se dezvețe. /dez- + a învăța
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEZVĂȚÁ mă dezvăț intranz. A-și pierde obișnuința (de a face ceva); a se dezobișnui. ~ să citească. /dez- + a învăța
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZVĂȚÁ vb. v. dezbăra.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) dezvăța ≠ a (se) învăța, a (se) obișnui
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A dezvăța ≠ a deprinde
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A se dezvăța ≠ a se deprinde
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dezvățá vb., ind. prez. 1 sg. dezvăț, 3 sg. și pl. dezváță
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) dezvắț, a -á v. tr. (după învăț saŭ lat. *dĭsvĭtiare, it. divezzare). Dezobișnuĭesc, fac să uite un obiceĭ: a dezvăța de beție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink