DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZNODĂMÂNT ~ínte n. 1) Mod de soluționare a unei situații încurcate, a unui conflict. 2) lit. Parte finală a unei opere (literare, epice sau dramatice), care soluționează intriga. ~ tragic. /a deznoda + suf. ~amânt
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZNODĂMÂNT s.n. Sfârșit; dezlegare, soluție. ♦ Parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. [< deznoda, după fr. dénouement].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZNODĂMÂ'NT s. n. felul cum se rezolvă o situație, un conflict etc.; soluție. ◊ parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. (după fr. dénouement)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEZNODĂMÂNT s. 1. epilog, final, încheiere, sfârșit, (livr.) fine. (Un roman cu un ~ fericit.) 2. sfârșit, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deznodământ s. n., pl. deznodămínte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deznodămî́nt n., pl. inte. Deznodarea, descurcarea, terminarea (uneĭ afacerĭ, uneĭ drame ș.a.): deznodămîntu afaceriĭ a fost pedepsirea vinovaților.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink