DEZMĂȚÁRE s. f. Dezmăț. – V. dezmăța.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
dante
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dezmățáre s. f., g.-d. art. dezmățării
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DEZMĂȚÁ mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEZMĂȚÁ, dezmățez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din des1- + maț(e).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEZMĂȚÁ vb. v. corupe, decădea, deprava, desfrâna, destrăbăla, perverti, strica, vicia.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dezmățá vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezméți, 3 sg. dezmáță; conj. prez. 3 sg. și pl. dezméțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink