DEVOTÁRE s. consacrare, dedicare, destinare, închinare. (~ vieții sale unei cauze nobile.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVOTÁRE s. v. abnegație, dăruire, devotament.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEVOTÁ mă ~éz intranz. A se pune la dispoziție în întregime; a se dedica; a se consacra. /<lat. devotare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVOTÁ vb. I. refl. A servi pe cineva cu devotament; a se consacra, a se pune în slujba..., a se dedica, a se jertfi. [P.i. -tez. / < lat. devotare, cf. it. devotare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVOTÁ vb. refl. a servi pe cineva cu devotament; a se consacra, a se pune în slujba..., a se dedica. (< lat. devotare, după fr. dévouer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVOTÁ vb. v. consacra.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

devotá (devotéz, devotát), vb. – 1. A consacra, a oferi, a destina. – 2. (Refl.) A se dărui, a se jertfi. Lat. devotare (sec. XIX). – Der. devotament, s. n. (abnegație, sacrificiu; fidelitate), pe baza fr. dévouement.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

devotá vb., ind. prez. 1 sg. devotéz, 3 sg. și pl. devoteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* devotéz, a -á v. tr. (lat. devóto, -áre. V. devotament). Consacru: a devota patriiĭ copiiĭ. V. refl. Mă consacru voluntar și complet cuĭva. Mă sacrific: a de devota morțiiĭ pentru patrie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink