DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEVORÁ ~éz tranz. 1) (despre animale) A mânca sfâșiind cu dinții. 2) (despre persoane) A mânca repede și cu lăcomie (înghițind fără a mesteca). 3) (despre flăcări) A arde până la temelie; a mistui. 4) fig. A citi repede și cu aviditate. /<fr. dévorer, lat. devorare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVORÁ vb. I. tr. 1. A mânca prada, sfâșiind-o cu dinții; a mânca lacom. 2. (Fig.) A sfâșia, a mistui, a înghiți. [P.i. -rez. / < fr. dévorer, lat. devorare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVORÁ vb. tr. 1. a mânca prada, sfâșiind-o cu dinții; a mânca lacom. 2. (fig.) a mistui, a înghiți. ◊ a devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes. (< fr. dévorer, lat. devorare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

devorá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. devoreáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* devór și -éz, a -á v. tr. (lat. dévoro, -voráre). Mănînc, sfîșiĭ cu dințiĭ, vorbind de feare. Mănînc cu lăcomie. Fig. Consum, distrug: flacăra devorează tot, urîtu-l devorează. A devora o carte, a o citi cu nesaț. A devora cu ochiĭ, a sorbi din ochĭ, a privi cu lăcomie, cu pasiune.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink