DEVIÉRE, devieri, s. f. Faptul de a devia. [Pr.: -vi-e-] – V. devia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVIÉRE ~i f. 1) v. A DEVIA. 2) Abatere a unei persoane sau a unui grup de persoane din cadrul unui partid de la vederile politice general adoptate. ~ de dreapta. ~ de stânga. 3) Abatere a unui curs de apă în vederea executării unor lucrări în albia acestuia. [Art. devierea; G.-D. devierii; Sil. -vi-e-] /v. a devia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVIÉRE s.f. Acțiunea de a devia; deviație. [< devia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVIÉRE s. 1. abatere, deviație, îndepărtare, mutare, schimbare. (~ cursului unei ape.) 2. v. deflexiune. 3. v. abatere.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deviére s. f. (sil. -vi-e-), g.-d. art. deviérii; pl. deviéri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVIÁ, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEVIÁ ~éz intranz. 1) A se abate de la direcția dată (sub influența vântului sau a curenților). Mingea a~at. 2) A se abate de la calea bună (comițând fapte reprobabile). 3) fig. A se îndepărta de la subiectul discuției. [Sil. -vi-a] /<fr. dévier, lat. deviare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVIÁ vb. I. intr. 1. A se abate, a se îndepărta de la o anumită direcție. 2. (Fig.) A se abate, a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a desconsidera cinstea, corectitudinea. [Pron. -vi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. dévier, it., lat. deviare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVIÁ vb. I. intr., tr. a (se) abate de la direcția dată. II. intr. (fig.) a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a porni pe un drum greșit. (< fr. dévier, lat. deviare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEVIÁ vb. 1. a abate, a muta, a schimba. (A ~ un curs de apă.) 2. v. abate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deviá vb. (sil. -vi-a), ind. prez. 1 sg. deviéz, 3 sg. și pl. deviáză, 1 pl. deviém (sil. -vi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. deviéze; ger. deviínd (sil. -vi-ind)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* deviațiúne f. (lat. deviátio, -ónis). Acțiunea de a devia: deviațiunea luminiĭ. Schimbare în direcțiunea naturală: deviațiunea coloaneĭ vertebrale. Fig. Schimbare în purtare: deviațiune în principiĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre saŭ -ére.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

* deviéz v. intr. (lat. deviare, d. via, cale). Mă abat din drum. Fig. Mă abat din linia buneĭ purtărĭ: nu devia! V. tr. Fac să schimbe direcțiunea: a devia corabia.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink