DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTÓINIC ~că (~ci, ~ce) Care merită (ceva); vrednic (de ceva); demn. /<sl. dostoïniku
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTÓINIC adj. v. competent.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Destoinic ≠ nedestoinic
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destóinic (destóinică), adj. – Capabil, vrednic. Sl. dostoinŭ (Cihac, II, 95; Miklosich, Lexicon, 173; Miklosich, Slaw. Elem., 21), cu schimbarea pref. do- în des-. – Der. destoinicie, s. f. (înv., demnitate, eminență; capacitate); nedestoinic, adj. (insuficient, inept); destoinici, vb. (a face vrednic, a da demnitate).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

destóinic adj. m.(sil. -stoi-), pl. destóinici; f. sg. destóinică, pl. destóinice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destóinic și (vechĭ) dost-, -ă adj. (vsl. do-stoĭnikŭ [ca de-slușesc îld. do-], d. stati, stoĭati, a sta. V. dostoĭanie). Vechĭ. Vrednic. Azĭ. Capabil, apt.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink