DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A DESTITUÍ destítui tranz. A da afară dintr-o funcție sau dintr-un post ca fiind necorespunzător; a elibera; a concedia; a scoate. ~ din postul de director. [Sil. -tu-i] /<fr. destituer, lat. destituere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTITUÍ vb. IV. tr. A îndepărta (pe cineva) dintr-un post, dintr-o funcție. [Pron. -tu-i, p.i. destítui, 3,6 -ie. / < it. destituire, lat. destituere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTITUÍ vb. tr. a îndepărta (pe cineva) dintr-o funcție; a demite. (< fr. destituer, lat. destituere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTITUÍ vb. a demite, a îndepărta, a scoate, (înv. și fam.) a mazili, (fig.) a debarca. (L-a ~ din funcție.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A destitui ≠ a angaja, a desemna, a numi
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destituí vb. ( sil. -tu-i), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 sg. și pl. destítuie, imperf. 3 sg. destituiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destítuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (lat. destitúere, d. statúere, a hotărî, a fixa. V. constituĭ. – Se conjugă ca constituĭ). Scot din funcțiune în semn de pedeapsă: a destituĭ un funcționar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink