DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTINÁȚIE ~i f. 1) Întrebuințare dinainte stabilită (a unui lucru sau a unei persoane). 2) Loc către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Art. destinația; G.-D. destinației; Sil. -ți-e] /<fr. destination, lat. destinatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTINÁȚIE s.f. 1. Întrebuințare, folosire a unui lucru dinainte hotărâtă. 2. Loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Gen. -iei, var. destinațiune s.f. / cf. fr. destination, lat. destinatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTINÁȚIE s. f. 1. întrebuințare dinainte hotărâtă. ◊ (inform.) dispozitiv sau program care primește informații. 2. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. (< fr. destination, lat. destinatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DESTINÁȚIE s. funcție, scop, (înv.) săvârșire, săvârșit. (Ce ~ va avea această construcție?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destináție s. f. (sil. -ți-e), art. destináția (sil. -ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

destinațiúne f. (lat. destinátio, -ónis). Scop: destinațiunea reală a piramidelor Egiptuluĭ e încă nesigură. Locu unde se duce o ființă, unde e trimeasă o scrisoare, o marfă: baniĭ s’au dus la destinațiunea lor, destinațiunea acestei mărfi e Italia. – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink