despúne (-n, -ús), vb. – A guverna, a domina, a cîrmui, a conduce. Lat. dĭspōnĕre (Pușcariu 527; REW 2682; Candrea-Dens., 1465; Tiktin; Rosetti, I, 166). Este înv. (sec. XVI-XVII), și der. despuitor, s. m. (conducător, șef, căpetenie); despus, s. n. (dominație, cîrmuire). Cf. dispune.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

despúĭ și -pún, -pús, a -púne v. tr. (lat. dĭspóno, -pónere, a dispune, a așeza). Vechĭ. Stăpînesc. V. refl. Mă așez, mă stabilesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink