despuietór, despuietóri, s.m. (înv.) stăpân, despot.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

despuĭetór, -oáre s. (d. despuĭ, -pun). Vechĭ. Stăpîn, stăpînitor (ca trad. a vgr. despótes și vsl. vladyka). – Și -puitor și -punetor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink