DESLUȘÍRE, deslușiri, s. f. Acțiunea de a (se) desluși și rezultatul ei; lămurire, explicație. – V. desluși.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DESLUȘÍRE s. 1. v. distingere. 2. v. lămurire. 3. v. claritate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deslușíre s. f., g.-d. art. deslușírii; pl. deslușíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESLUȘÍ, deslușesc, vb. IV. 1. Tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr-o larmă de zgomote); a auzi. 2. Tranz. A distinge, a recunoaște, a observa, a vedea (în semiîntuneric sau într-un spațiu slab luminat). ♦ (Despre lumină) A face să apară clar conturul lucrurilor. 3. Tranz. A desprinde dintr-un complex de idei, a limpezi, a lămuri, a clarifica o problemă, o idee etc. ♦ Refl. (Despre idei, probleme) A deveni limpede, explicit; a se clarifica. ♦ Tranz. A explica, a da lămuriri, a face pe cineva să priceapă ceva. ♦ Refl. A se lămuri, a se edifica (asupra unui lucru); a înțelege. – Din bg. doslušam.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A DESLUȘÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri, sunete) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a deosebi; a desprinde; a diferenția. 2) (probleme, chestiuni, situații confuze) A face clar; a lămuri; a limpezi; a clarifica; a elucida. 3) (texte scrise într-o limbă străină) A face înțeles; a descifra. /<bulg. doslušam
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESLUȘÍ vb. 1. v. distinge. 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. auzi. 5. v. lămuri. 6. v. rezolva.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deslușí (deslușésc, deslușít), vb. – A distinge, a recunoaște. – 2. A lămuri, a explica. Sl. (rus.) doslušati „a asculta pînă la sfîrșit” (Cihac, II, 100; Candrea; Scriban), cu schimbare de pref. ca în desăvîrși sau destoinic. – Der. deslușit, adv. (clar); deslușitor, adj. (explicativ); deslușeală, s. f. (explicație, lămurire); nedeslușit, adj. (obscur; adv., neclar).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

deslușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deslușésc, imperf. 1 sg. deslușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. deslușeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deslușésc v. tr. (rus. do-slúšatĭ, a auzi, a asculta pînă la urmă, d. vsl. sluti-slovon-slyšati-slyšon. Cp. cu destoĭnic, îld. do-. V. slugă, slavă, slovă). Disting, deosebesc (cu urechea, cu ochĭu): a desluși vorbele uneĭ limbĭ, o scrisoare ștearsă. Lămuresc, clarific, explic: deslușește-mĭ această problemă. Lămuresc, fac să priceapă: deslușește-mă! V. descifrez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink