DESFRÂNÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care s-a dedat desfrâului; depravat; destrăbălat. /v. a se desfrâna
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DESFRÂNÁT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. depravat, destrăbălat, dezmățat, imoral, stricat, (pop.) curvar, (înv.) preacurvar, preacurvitor. (Un bărbat ~; e un ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Des1- + [în]frâna.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DESFRÂNÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se deprava; a se destrăbăla; a se strica. /des- + a [în]frâna
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DESFRÂNÁ vb. v. corupe.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
desfrâná vb., ind. prez. 1 sg. desfrânéz, 3 sg. și pl. desfrâneáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
desfrînát, -ă adj. și s. Vechĭ. Fără frîŭ, neînfrînat, impetuos, pornit: să nu să hie pus (să nu se fi pus) să oprească desfrînata prostime, pozna mare (răscoala) s’ar hi întîmplat (Cost. 1, 293). Exuberant, prea mare, imens. Azĭ. Destrăbălat, stricat, corupt. – Și desfîrnat (Mold. sud).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
desfrînéz v. tr. (ca și în-frînez). Scot frîŭ, las fără frîŭ (un cal). Fig. V. refl. Mă corup, mă dedaŭ stricăciuniĭ. V. destrăbălez.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink