DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, nădejdea; a (se) demoraliza. – După fr. décourager.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A DESCURAJÁ ~éz tranz. A face să se descurajeze; a demoraliza; a demonta. /<fr. decourager
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DESCURAJÁ mă ~éz intranz. A-și pierde curajul, siguranța în forțele proprii; a se demoraliza. /<fr. décourager
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESCURAJÁ vb. I. tr. A fi sau a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul. [P.i. -jez, 3,6 -jează, ger. -jând. / după fr. décourager].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESCURAJÁ vb. refl., tr. a aduce pe cineva în stare de a-și pierde curajul; a demoraliza, a descumpăni. (după fr. décourager)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DESCURAJÁ vb. a (se) demoraliza, a (se) deprima, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A descuraja ≠ a îmbărbăta, a încuraja
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

descurajá vb., ind. prez. 1 sg. descurajéz, 3 sg. și pl. descurajeáză, 1 pl. descurajăm; conj. prez. 3 sg. și pl. descurajéze; ger. descurajând
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

descurajéz v. tr. (fr. décourager). Fac să peardă curaju. V. refl. Perd curaju.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink