DESCUMPĂNÍRE, descumpăniri, s. f. Faptul de a descumpăni; dezorientare, dezechilibrare. – V. descumpăni.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DESCUMPĂNÍRE s. 1. v. dezorientare. 2. derută, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală, (livr.) bulversare, debusolare, deconcertare. (Stare de ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
descumpăníre s. f., g.-d. art. descumpănírii; pl. descumpăníri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DESCUMPĂNÍ, descumpănesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă echilibrul sufletesc; a dezorienta, a dezechilibra; a zăpăci. – Des1- + cumpăni.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DESCUMPĂNÍ ~ésc tranz. A face să se descumpănească; a dezechilibra; a deconcerta. /des- + a cumpăni
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DESCUMPĂNÍ mă ~ésc intranz. A-și pierde echilibrul moral sau mintal; a se dezechilibra; a se deconcerta; a se dezaxa. /des- + a cumpăni
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DESCUMPĂNÍ vb. v. dezorienta.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
descumpăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descumpănésc, imperf. 3 sg. descumpăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. descumpăneáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink