DESCRUNTÁ, descrunt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Des1- + [în]crunta.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
IoanSoleriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DESCRUNTÁ descrúnt tranz. rar (sprâncenele, fruntea) A face să se descrunte. /des- + a [în]crunta
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DESCRUNTÁ mă descrúnt tranz. A exprima mulțumire, având o mină destinsă. /<des- + a [în]crunta
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DESCRUNTÁ vb. v. descreți.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A se descrunta ≠ a (se) încrunta
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
descruntá vb., ind. prez. 3 sg. descrúntă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
descrúnt, a -á v. tr. (d. crunt). Îmĭ descrunt fața, îmĭ iaŭ o față mai veselă, nu așa de cruntă. V. refl. Mă înveselesc la față.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink