DESCĂLECÁRE, descălecări, s. f. Acțiunea de a descăleca și rezultatul ei; coborâre de pe cal. ♦ (Termen folosit mai ales de cronicari) Așezare, statornicire într-un loc pentru a întemeia o țară; descălecat, descălecătoare. [Var.: descălicáre s. f.] – V. descăleca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESCĂLECÁRE s. (IST.) (înv.) așezământ. (~ Țării Moldovei.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

descălecáre s. f., g.-d. art. descălecării; pl. descălecări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea țărilor românești) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. 'discaballicare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DESCĂLECÁ descálec intranz. 1) A se da jos de pe cal. 2) A se stabili definitiv într-un loc, punând începuturile unei țări. 3) înv. A se opri pentru odihnă în cursul unui drum; a face un popas; a poposi. /<lat. discaballicare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESCĂLECÁ vb. (înv.) a pedestri. (A ~ de pe cal.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A descăleca ≠ a încăleca
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

descălecá (descálec, descălecát), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se așeza într-un loc determinat. – Var. descălica. Mr. discalic. De la încăleca, după echivalența încuia-descuia, îmbrăca-desbrăca, etc. Totuși, se are în vedere adesea posibilitatea unui lat. *dĭscaballĭāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteză puțin probabilă, mai ales dacă se ține seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datorează desigur unei influențe turanice, căci se știe că anumite seminții turanice trăiau în corturi portabile și că, pentru ele, „a descăleca” însemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descălecat, s. n. (acțiunea de a descăleca; întemeiere, colonizare); descălecător, s. m. (întemeietor); descălecătură, s. f. (înv., întemeiere).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

descălecá vb., ind. prez. 1 sg. descálec, 3 sg. și pl. descálecă; ger. descălecând
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

descalíc, a -călicá (est) și álec, a -ălecá (vest) v. intr. (d. in-calic). Mă daŭ jos de pe cal orĭ de pe un lucru pe care ședeam călare: a descălica de pe cal, de pe zid. Fig. Mă opresc ca să așez colóniĭ într’o țară. V. tr. Fac să (orĭ poruncesc să) se dea jos de pe cal. Fig. Colonizez: a descălica o țară.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink