DESCẤNTEC, descântece, s. n. Faptul de a descânta. ♦ Formulă magică (în versuri) însoțită de gesturi, cu care se descântă; vrajă, descântătură. – Des¹- + cântec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESCÂNTEC ~ce n. 1) v. A DESCÂNTA. 2) Text magic (de obicei în versuri) care, fiind rostit (și însoțit de anumite gesturi), se crede că lecuiește de o anumită boală sau dezleagă un farmec. /des- + cântec
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DESCÂNTEC s. v. vrajă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

descântec s. n., pl. descântece
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

descî́ntec n., pl. e (d. cîntec). Cuvinte așezate în poezie saŭ în proză pe care femeile din popor, însoțindu-le une-orĭ și de niște practice superstițioase (ca stînsu cărbunilor), pe pronunță la capu bolnavuluĭ ca să-l vindece. Poporu maĭ crede că descîntecu, ca să aĭbă putere, trebuĭe să fie furat (să tragĭ cu urechea cînd descîntă altu), nu să ți-l spuĭe orĭ să ți-l scrie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

descântec, descântece s. n. (er.) act sexual.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink