DEPRIMÁT, -Ă, deprimați, -te, adj. Descurajat, abătut, demoralizat. – V. deprima. Cf. fr. déprimé.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPRIMÁT adj. 1. v. descurajat. 2. v. supărat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPRIMÁ, deprím, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresiune sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEPRIMÁ deprím tranz. (persoane) A aduce în stare de depresiune; a dezola. /<fr. déprimer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPRIMÁ vb. I. tr., refl. A (se) mâhni, a (se) întrista, a (se) descuraja. [P.i. deprím. / < fr. déprimer, cf. it. deprimere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPRIMÁ vb. tr. a provoca cuiva o depresiune (4), a mâhni, a întrista, a dezola. (< fr. déprimer, lat. deprimere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPRIMÁ vb. v. descuraja.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A deprima ≠ a îmbărbăta, a încuraja
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deprimá vb. (sil. -pri-), ind. prez. 1 sg. deprím, 3 sg. și pl. deprímă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deprím, a -á v. tr. (fr. déprimer, d. lat. dé-primo, -primere, care vinde d. prémere, a apesa. V. com-prim). Las în jos, turtesc: ploile deprimase terenu. Fig. Descurajez, întristez: moartea tatăluĭ luĭ îl deprimase.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink