DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Var.: deprecațiúne s. f.] – Din fr. déprécation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPRECÁȚIE s.f. Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Gen. -iei, var. deprecațiune s.f. / cf. fr. déprécation, lat. deprecatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPRECÁȚIE s. f. figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm. (< fr. déprécation, lat. deprecatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

deprecáție s. f. (sil. -pre-, -ți-e), art. deprecáția (sil. -ți-a), g.-d. art. deprecáției; pl. deprecáții, art. deprecáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deprecațiúne f. (lat. de-precátio, -ónis. V. imprecațiune). Rar. Rugăciune foarte umilă pin care cerĭ ĭertare. Ret. O figură pin care îl rogĭ umilit pe acela care vreĭ să-l înduplecĭ. – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink