DEPRAVAȚIÚNE, depravațiuni, s. f. Depravare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dépravation, lat. depravatio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPRAVAȚIÚNE s.f. Depravare. [Cf. fr. dépravation, lat. depravatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPRAVAȚIÚNE s. f. depravare. (< fr. dépravation, lat. depravatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

depravațiúne s. f. (sil. -pra-), g.-d. art. depravațiúnii; pl. depravațiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

depravațiúne f. (lat. de-pravátio, -ónis). Med. Alterare, stricare: depravațiunea sîngeluĭ. Fig. Corupțiune, stricăcĭune: depravațiunea obiceĭurilor. – Și -ațíe și -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink