DEPLINĂTÁTE s. f. Faptul de a fi deplin, desăvârșit; perfecțiune, plenitudine. – Deplin + suf. -ătate.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPLINĂTÁTE f. Caracter deplin; plenitudine; plinătate. /deplin + suf. ~ătate
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPLINĂTÁTE s. 1. integritate, plenitudine. (În ~ facultăților mintale.) 2. v. desăvârșire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deplinătáte s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. deplinătății
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deplinătáte f. (d. deplin). Calitatea de a fi deplin, plenitudine, perfecțiune: a fi în deplinătatea sănătățiĭ, a ajunge la deplinătatea mințiĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink