DEPLÍN, -Ă, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Întreg, complet2 (1); desăvârșit, perfect. 2. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. (Pop.) Așa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De4 + plin.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEPLÍN1 ~ă (~i, ~e) 1) Care include toate elementele necesare; desăvârșit; total; complet; întreg. Putere ~ă. 2) fig. Care este cât se poate de mare; total. /de + plin
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEPLÍN2 adv. În întregime; cu desăvârșire; de tot; complet. Pe ~ vindecat. /de + plin
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEPLÍN adj. 1. v. împlinit. 2. v. total. 3. v. absolut. 4. complet, integral, întreg, total, (livr.) plenar, (înv.) cumplit. (Mulțumire, realizare ~.) 5. v. nemărginit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
deplín adj. m. (sil. -plin), pl. deplíni; f. sg. deplínă, pl. deplíne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
deplín, -ă adj. (de și plin). Complet, perfect, întreg: învățat deplin, fericire deplină, victorie deplină. Adv. În mod deplin: îs deplin (saŭ pe deplin) convins, fericit.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink