DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a socoti pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânséi, part. deplấns] – De⁴ + plânge (după fr. déplorer).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEPLÂNGE deplâng tranz. (oameni, situații, destine etc.) A trata cu compasiune; a compătimi; a deplora; a jeli; a căina. /de + a plânge.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPLÂNGE vb. III. tr. A plânge, a jeli, a compătimi (pe cineva sau ceva). [P.i. deplâng. / < de- + plânge, după fr. déplorer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPLÂ'NGE vb. tr. a plânge, a jeli, a compătimi (pe cineva sau ceva); a deplora. (după fr. déplorer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPLÂNGE vb. v. compătimi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deplânge vb. (sil. -plân-) → plânge
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deplî́ng, -plî́ns, a -plî́nge v. tr. (după lat. de-plángere și fr. déplorer). Deplor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink