DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care denumește. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DENOMINATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care denumește. 3) și substantival (despre cuvinte) Care derivă de la un nume (adjectiv sau substantiv). /<fr. dénominatif, lat. denominativus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DENOMINATÍV, -Ă adj. Care denumește. // s.n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. ◊ Verb denominativ = verb derivat de la un nume. [< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DENOMINATÍV, -Ă adj., s. n. (cuvânt) care servește pentru a denumi. ♦ verb ~ = verb derivat de la un substantiv sau adjectiv. (< fr. dénominatif, lat. denominativus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

denominatív adj. → nominativ
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

denominatív s. n., pl. denominatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

denominatív, -ă adj. (lat. denominativus). Care servește la numit: termin denominativ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink