DEMONIZÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a demoniza. [< demoniza].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
demonizáre s. f., g.-d. art. demonizării
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEMONIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da caracter demonic. [< demon + -iza].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEMONIZÁ vb. tr. a da caracter demonic. (< demon + -iza)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
demonizá vb., ind. prez.1 sg. demonizéz, 3 sg. și pl. demonizeáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
demonizéz v. tr. (vgr. daimonizo). Personific în forma unuĭ demon: poporu demonizează holera supt forma uneĭ babe.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
demonizáre s.f. Aderare la demonism, la credința în demoni ◊ „Kristian participase la ceremoniile cultului satanic, unde se vede că a avut ce învăța. La anchetă s-a stabilit că avea psihicul dereglat (demonizarea nu figurează în diagnoză), băutura fiind doar adjuvant, iar Sarsailă un banal element de decor.” R.l. 10 VI 93 p. 1(din demon + -izare)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
demonizá vb. I A atrage de partea diavolului, a răului ◊ „Inteligența a fost mai curând exclusă pentru că nu putea fi demonizată.” R.lit. 36/93 p. 3 (din demon + -iza)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink