DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; drăcesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de demoni; propriu demonilor; diabolic; diavolesc; satanic; drăcesc. /<lat. demonicus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMÓNIC, -Ă adj. De drac; diabolic, satanic; demoniac. [< lat. daemonicus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMÓNIC, -Ă adj. diabolic; satanic; demoniac (3). (< it. demonico, lat. daemonicus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMÓNIC adj. v. diabolic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Demonic ≠ angelic
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

demónic adj. m., pl. demónici; f. sg. demónică, pl. demónice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

demoniác, -ónic, -ă adj. și s. (vgr. daimoniakós, și daimonikós). Inspirat de demon, de dracu, nebun: om demoniac. Drăcesc, diabolic: rîs demoniac. Adv. a rîde demoniac.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink