DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEMÍTE demít tranz. (persoane) A forța să-și dea demisia. /<fr. démettre, lat. demittere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMÍTE vb. III. tr. A forța (pe cineva) să-și dea demisia; a destitui. [P.i. demít. / < lat. demittere, cf. fr. démettre].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMÍTE vb. tr. a destitui. (< lat. demittere, fr. démettre)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMÍTE vb. v. destitui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

demíte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 sg. și pl. demítă; ger. demițând; part. demís
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

demít și dimít, -mis, a -míte v. tr. (fr. dé-mettre, d. lat. de-mittere, a da jos, a trînti, și di-mettere, a înlătura; it. di-mittere, sp. dimitir). Destituĭ: l-a demis din funcțiune. V. refl. Renunț la o funcțiune, demisionez: a se demite din minister. Mă retrag, mă las de.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink