DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Alienație mintală; nebunie. Demență precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demență senilă = demență care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMÉNȚĂ ~e f. 1) Stare a unei persoane demente; alienație; nebunie. 2) Manifestare de om dement. /<fr. démence, lat. dementia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMÉNȚĂ s.f. Alienație mintală, nebunie. ♦ (Fig.) Surescitare intensă (vecină cu nebunia). [Cf. fr. démence, it. demenza, lat. dementia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMÉNȚĂ s. f. 1. alienație mintală, nebunie. 2. (fig.) surescitare intensă (vecină cu nebunia). (< fr. démence, lat. dementia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMÉNȚĂ s. 1. v. nebunie. 2. demență precoce = schizofrenie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deménță s. f., g.-d. art. deménței; pl. deménțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deménță f. pl. e (lat. dementia). Nebunie, zdruncinarea rațiuniĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink