DEMARCÁȚIE, demarcații, s. f. Delimitare, despărțire, separare. ♦ Operație prin care se stabilește frontiera dintre două state sau linia despărțitoare dintre două suprafețe de teren. ◊ Linie de demarcație = linie care desparte două țări sau două suprafețe de teren. [Var.: demarcațiúne s. f.] – Din fr. démarcation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMARCÁȚIE ~i f. v. A DEMARCA. ◊ Linie de ~ linie care desparte două suprafețe de teren, două zone ale unui teritoriu etc. [Art. demarcația; G.-D. demarcației; Sil. -ți-e] /<fr. démarcation
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMARCÁȚIE s.f. Despărțire, separare, delimitare; demarcare. ◊ Linie de demarcație = linie care desparte două teritorii sau (fig.) două noțiuni. [Gen. -iei, var. demarcațiune s.f. / cf. fr. démarcation, it. demarcazione].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMARCÁȚIE s. f. delimitare, despărțire, separare. ◊ operație prin care se stabilește frontiera dintre două state sau linia despărțitoare dintre două suprafețe de teren. ♦ linie de ~ = linie care desparte două teritorii sau (fig.) două noțiuni. (< fr. démarcation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMARCÁȚIE s. v. delimitare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

demarcáție s. f. (sil. -ți-e), art. demarcáția (sil. -ti-a), g.-d. art. demarcáției; pl. demarcáții, art. demarcáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

demarcațiúne f. (fr. démarcation). Acțiunea de a demarca, separațiune, hotărnicire, demilitațiune. Linie de demarcațiune, linie de separațiune, hotar. – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink