DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A DELIRÁ ~éz intranz. A vorbi fără înțeles din cauza tulburării conștiinței; a fi în delir; a aiura. /<fr. délirer, lat. delirare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DELIRÁ vb. I. intr. A fi într-o stare de delir; a aiura. [< fr. délirer, it., lat. delirare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DELIRÁ vb. intr. a fi într-o stare de delir; a aiura. (< fr. délirer, lat. delirare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DELIRÁ vb. (MED.) a aiura, (înv. și reg.) a bâigui, (Olt.) a lozi. (Bolnavul ~ din cauza febrei.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

delirá vb., ind. prez. 1 sg. deliréz, 3 sg. și pl. delireáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

delí (-lésc, -ít), vb. A da, a împărți. Bg. deliă „a împărți”, din sl. dĕlŭ „parte”; cf. deal. Cuvînt rar. Pare identic, sau cel puțin trebuie să se fi încrucișat cu dili. – Der. delniță, s. f. (înv., și Olt., țarină, arătură), din sl. dĕlnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22); delnic, adj. (înstărit, avut), din sl. dĕlnikŭ.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

deliréz v. intr. (lat. deliro, -áre, a ĭeși din brazdă, fig. a aĭura, d. lîra, brazdă). Aĭurez, îs în delir. V. bîiguĭ și greș.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink