DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DELÍCIU ~i n. 1) Plăcere mare și aleasă; desfătare; încântare. 2) fig. Lucru sau ființă încântătoare. [Sil. -li-ciu] /<lat. delicium, fr. délice
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DELÍCIU s.n. Plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. [Pron. -ciu. / cf. fr. délice, lat. delicium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DELÍCIU s. n. plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. (< lat. delicium, fr. délice)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DELÍCIU s. savoare. (~ul unei mâncări.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DELÍCIU s. v. delectare, desfătare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Deliciu ≠ aversiune, oroare, repulsie, scârbă
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

delíciu (delícii), s. n. – Plăcere, desfătare. Lat. delicium (sec. XIX). – Der. delicios, adj., din fr. délicieux.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

delíciu s. n. [-ciu pron. -ciu ], art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (sil. -ci-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

delíciŭ n. (lat. delicium. V. delectez). Plăcere, voluptate, fericire: deliciile călătoriilor, acest copil face deliciile mameĭ sale, ce deliciŭ a ști cauzele lucrurilor!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink