DEFULÁRE, defulări, s. f. Acțiunea de a defula și rezultatul ei. – V. defula.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFULÁRE s.f. Revenire în conștiință a unui fapt emoțional refulat în inconștient. [< defula, după fr. défoulement].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

defuláre s. f., g.-d. art. defulării, pl. defulări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFULÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lăsa purtat de stări afective; a-și da drumul. [< fr. (se) défouler].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFULÁ vb. I. tr. a da curs liber ideilor și tendințelor refulate în subconștient. II. refl. (fam.) a se lăsa purtat de stări afective; a-și descărca sufletul. (< fr. défouler)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

defulá vb., ind. prez.1 sg. defuléz, 3 sg. și pl. defuleáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink