DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. și.: defáim] – Din lat. *diffamiare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEFĂIMÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A vorbi de rău; a ponegri; a cleveti; a calomnia; a denigra; a blama; a bârfi; a huli; a ponosi. 2) A pune într-o situație de inferioritate, lezând demnitatea; a umili; a înjosi. [Sil. -făi-ma] /<lat. difamiare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFĂIMÁ vb. v. calomnia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFĂIMÁ vb. v. desconsidera, disprețui, nesocoti.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A defăima ≠ a cinsti, a elogia, a lăuda, a glorifica, a preamări, a venera
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

defăimá vb. (sil. -făi-), ind. prez. 1 sg. defăiméz, 3 sg. și pl. defaimeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

defáĭm, a -făĭmá v. tr. (d. faĭmă saŭ lat. pop. dĭffamiare, cl. defámo și diffámo, -are, a defăĭma). Critic, vorbesc de răŭ, calomniez. – Și defăĭm, defăĭmez și desfaĭm.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink