DECURIÓN, decurioni, s. m. Ofițer roman de cavalerie care comanda o decurie (1). [Pr.: -ri-on] – Din lat. decurio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

DECURIÓN ~i m. Conducător al unei decurii; decan. [Sil. -ri-on] /<lat. decurio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECURIÓN s.m. 1. Comandant al unei decurii. 2. Membru al senatului municipal în Imperiul Roman. ♦ Membru al administrației comunale în Italia dominată de spanioli. [Pron. -ri-on. / < it. decurione, lat. decurio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DECURIÓN s. m. 1. comandant al unei decurii (1). 2. membru al senatului într-un municipiu sau o colonie, în Imperiul Roman. 3. șef de serviciu în administrația palatului imperial, la sfârșitul Imperiului Roman. (< lat. decurio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

decurión s. m. (sil. -ri-on), pl. decurióni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

decurión m. (lat. decúrio, -ónis). Ofițer roman care, la început comanda zece, apoĭ treĭ-zecĭ de călărețĭ. Senator roman al orașelor municipale saŭ al coloniilor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink