DECOMANDÁRE, decomandări, s. f. Acțiunea de a decomanda. – V. decomanda.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

DECOMANDÁRE s.f. Acțiunea de a decomanda. [< decomanda].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

decomandáre s. f. → comandare
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitație, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A DECOMANDÁ decománd tranz. rar (dispoziții oficiale, legi, comenzi etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a revoca; a anula; a contramanda; a infirma. /<fr. décommander
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECOMANDÁ vb. I. tr. (Rar) A contramanda, a anula (o comandă, un ordin, o invitație). [P.i. decománd. / < fr. décommander].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DECOMANDÁ vb. tr. a contramanda, a anula (o comandă, o invitație). (< fr. décommander)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

decomandá vb., ind. prez. 1 sg. decománd, 3 sg. și pl. decomándă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink