DECOLTÁRE s.f. Acțiunea de a decolta; răscroire (a rochiilor, a bluzelor); decoltaj. [<decolta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

decoltáre s. f., pl. decoltări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A DECOLTÁ ~éz tranz. (haine) A prevedea cu decolteu. /<fr. décolleter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECOLTÁ vb. I. tr. A croi (o rochie, o haină etc.) în așa fel ca o parte a pieptului, a umerilor (uneori și a spatelui) să rămână descoperită; a răscroi mult în jurul gâtului o rochie, o haină etc. [< fr. décolleter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DECOLTÁ vb. tr. a croi (o rochie, o haină etc.) în așa fel ca o parte a pieptului, a umerilor și a spatelui să rămână descoperite. (< fr. décolleter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

decoltá (decoltéz, decoltát), vb. – A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte. Fr. décolleter. – Der. (din fr.) decolteu, s. n.; decoltat, adj. (răscroit; îndrăzneț).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

decoltá (a răscroi) vb., ind. prez. 1 sg. decoltéz, 3 sg. și pl. decolteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

decoltéz v. tr. (fr. décolleter, d. col, cou, laț, collum, gît). Las neacoperit gîtu și umeriĭ: a decolta o damă. Scot guleru și părțile care acoperă umeriĭ: a decolta o rochie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink