DECANÁT, decanate, s. n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucrează decanul (și personalul ajutător). 2. Organul de conducere al unei facultăți. – Din fr. décanat, lat. decanatus. Cf. germ. Dekanat.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DECANÁT ~e n. 1) Funcția de decan. 2) Totalitate a birourilor unde lucrează decanul și personalul auxiliar. 3) Organ de conducere al unei facultăți în fruntea căruia se află un decan. /<fr. décanat, lat. decanatus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DECANÁT s.n. 1. Demnitatea, funcția de decan. ♦ Birouri unde sunt instalați decanul și personalul ajutător. 2. Organ de conducere a unei facultăți. [Cf. it. decanato, fr. décanat, lat. decanatus].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DECANÁT s. n. 1. demnitatea, funcția de decan3 (II). ◊ birourile decanului. 2. organ de conducere al unei facultăți. (< fr. décanat, lat. decanatus, germ. Dekanat)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
decanát s. n., pl. decanáte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
decanát n., pl. e (mlat. decanatus). Demnitatea de decan și durata eĭ. Camera (cancelaria) decanuluĭ: mă duc la decanat.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink