DECÁN, -Ă, decani, -e, subst. 1. S. m. și f. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți; grad deținut de această persoană. 2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților. 3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S. m. (În biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÁN ~i m. 1) (într-o instituție de învățământ superior) Conducător al unei facultăți. 2) Conducător al unei societăți sau al unei instituții. 3) Membru al unei colectivități cu cea mai mare vechime în funcție. 4) (în biserica anglicană) Conducător ecleziastic. 5) ist. (în armată romană) Conducător al unei decurii; decurion. /<lat. decanus, germ. Decan
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÁN, -Ă s.m. și f. 1. Profesor (sau alt membru al corpului profesoral universitar) care deține conducerea unei facultăți. 2. Persoana cea mai în vârstă sau care are vechimea cea mai mare într-un anumit corp constituit. // s.m. 1. (Ant.) Ofițer roman care comanda 10 soldați; decurion. 2. (În trecut) Persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul avocaților. 3. Conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. [ < lat. decanus, cf. it. decano, fr. doyen).
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÁN¹ s. m. regiune a cerului care face parte din semnele zodiacului. (< fr. décan, lat. decanus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÁN² s. n. hidrocarbură saturată aciclică cu 10 atomi de carbon în moleculă. (< deca- + -an)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÁN³, -Ă I. s. m. 1. (ant.) decurion. 2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit. 3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul. 4. conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. II. s. m. f. membru al corpului profesoral universitar care deține conducerea unei facultăți. (< lat. decanus, germ. Dekan)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

decán s. m., pl. decáni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

decán m. (lat. decanus, subofițer care comanda zece soldațĭ, șef de zece călugărĭ, d. decem, zece). Cel maĭ bătrîn saŭ maĭ vechĭ într’o societate. Titlu uneĭ demnitățĭ bisericeștĭ catolice. Șefu uneĭ facultățĭ în universitate. Șefu advocaților unuĭ oraș. Șef în general (fam. saŭ iron.): decanu bețivanilor, al calicilor. V. stareț.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

decan, decani s. m. (deț.) deținutul cu cea mai grea condamnare; deținutul cu cele mai multe condamnări.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink