DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DECADÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care manifestă decadență; în decadență. 2) Care ține de decadentism; propriu decadentismului. Atitudine ~tă. /<fr. décadent
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DECADÉNT2 ~ți m. Adept al decadentismului. /<fr. décadent
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DECADÉNT, -Ă adj. 1. Care decade, în declin. 2. Propriu decadentismului. // s.m. și f. Adept al decadentismului. [Cf. fr. décadent, it. decadente].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DECADÉNT, -Ă I. adj. 1. care se află în decadență; în regres. II. adj., s. m. f. (adept) al decadentismului. (< fr. décadent)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
decadént adj. m., pl. decadénți; f. sg. decadéntă, pl. decadénte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
decadént, -ă adj. și s. (fr.décadent, it. decadente, d. lat. cádens, -éntis, care cade, și pref. de-). Care decade: monarhie decadentă. Căruĭa-ĭ plac rafinăriile decadențeĭ: poet decadent, un decadent.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink